Banca Națională a României (BNR) vrea să achiziționeze servicii de mentenanță a echipamentelor de procesare a numerarului cu 2,73 milioane lei, fără TVA, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 12 luni, potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Banca Națională a României a luat decizia de a merge cu rata de politică monetară în jos pentru a nu rămâne "cocoțați" cu ea în perioada de toamnă, când probabil că va fi mai dificil sau vor fi factori perturbatori care ar putea să blocheze o decizie de reducere a ratei de politică monetară, a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În data de 18 aprilie a avut loc cea de-a patra ediție a Galei anuale organizată de Asociația Consilierilor Juridici din Sistemul Financiar Bancar. Evenimentul a fost găzduit de Banca Națională a României, loc cu tradiție și importanță pentru cei care lucrează în sistem dar nu numai. Este deja al patrulea an de când juriștii din finanțe bănci se reunesc într-un eveniment anual dedicat lor, pentru a evidenția și premia performanța. Căci un business sănătos se face cu sfaturi potrivite de la oameni potriviți și pasionați (și) în materie de drept.
Activele financiare ale sectorului instituțional Administrații publice au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 2,8 puncte procentuale, comparativ cu perioada similară din 2022, ajungând la 27,1% din PIB, conform datelor publicate de Banca Națională României.
Fintech-ul Filbo face un pas important în strategia de a oferi un ecosistem integrat de soluții financiare pentru antreprenori, prin autorizarea de către Banca Națională a României a companiei Filbo PAY ca instituție emitentă de monedă electronică.
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2023 cu 3,3% față de luna anterioară, până la nivelul de 573,951 miliarde de lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,8% (4,9% în termeni reali), a anunțat Banca Națională a României.
Activele financiare ale sectorului administrațiilor publice au scăzut cu 1,2 puncte procentuale în trimestrul al doilea din 2023, comparativ cu perioada similară a anului anterior, ajungând la 23,1%, conform datelor publicate de Banca Națională a României.
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2023 cu 0,6% față de august 2023 (-0,2% în termeni reali), până la nivelul de 381,162 miliarde de lei, conform datelor publicate de Banca Națională a României.
Consiliul General al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) a aprobat recomandarea ca rata aplicabilă pentru amortizorul macroprudențial să fie de 1% începând cu 23 octombrie 2023.
Banca Națională a României și Alpha Bank Romania organizează, în perioada 22 septembrie 2023 – 1 martie 2024, expoziția “Cele două fețe ale monedei. Mijloace de schimb - Capodopere ale artei”. Este pentru prima oară când Colecția numismatică Alpha Bank, una dintre cele mai importante colecții de monede antice din lume, călătorește în afara granițelor Greciei și prima expoziție cu participare internațională organizată în cadrul Muzeului BNR.
Banca Națională a României a înregistrat un profit în scădere cu 46% la 1,08 miliarde de lei. Banca și-a dublat venitul operațional net, însă înregistrat cheltuieli mari de șapte ori cu reevaluarea plasamentelor în titluri în valută, pe fondul creșterii randamentelor la nivel internațional și a scăderii prețurilor titlurilor cu venit fix.
Banca Națională a României este chemată să majoreze cerințele de capital pentru sistemul bancar, potrivit Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM), din care fac parte conducerea băncii centrale, cea a Autorității de Supraveghere Financiară și cea a Ministerului Finanțelor. Mai mult, este recomandată ”conduită foarte prudentă” în plata dividendelor către acționari - acestea ar urma să fie monitorizate în cooperare cu banca centrală.
Banca Națională a României nu a avut altă soluție de a tempera ce se întâmplă cu prețul la energie decât să pună un tampon de aceeași putere, și anume cursul de schimb, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Banca Națională a Cehiei a majorat rata de politică monetară cu 1,25 puncte procentuale la 7%, cel mai ridicat nivel de după 1999. Dobânda cheie a Băncii Naționale a României este la 3,75%, cel mai redus nivel din regiune, chiar dacă inflația este printre cele mai ridicate.
Europarlamentarul Corina Crețu a anunțat că Banca Națională a României va lansa, în această toamnă, din nou, o bancnotă pe care apare chipul unei femei.
Banca Centrală Europeană (BCE) și Banca Națională a României (BNR) au convenit asupra prelungirii aranjamentului-cadru de furnizare de lichiditate în euro, prin intermediul unei linii repo, până în martie 2022, astfel că BNR va putea împrumuta până la 4,5 miliarde euro de la BCE.
Rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) se situau la nivelul de 37.379 milioane euro, în creștere cu 12% față de 33,393 miliarde euro la 30 noiembrie 2020, arată datele băncii centrale.
Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) observă cu îngrijorare că, în ciuda semnalelor de alarmă trase in mod repetat de catre Banca Națională a României, Comisia Europeană, mediul privat sau de comunitatea bancară din România, pachetul de legi „dedicat” sectorului financiar-bancar – așa-zisele „legi anti-cămătărie” – își continuă cursul în Parlament, una dintre acestea fiind deja adoptată de către Camera Deputaților (Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive - PL-x nr. 664/2019).
Banca Națională a României ar trebui să preia singură atribuțiile de supraveghere macroprudențială a sistemului financiar-bancar, sarcină îndeplinită acum de Comitetul Național de Supraveghere Macroprudențială – CNSM (sau Comitetul „înțelepților”), și să capete noi competențe pentru „evitarea inacțiunii”, în condițiile în care legea nu prevede astăzi vreo sancțiune pentru instituțiile care nu pun în aplicare recomandările și avertizările CNSM, prevede Planul de aderare la zona euro, obținut de Profit.ro.
"Banca Națională, care se afla până astăzi complect în mâinile Partidului Liberal și mai ales a familiei Brătianu, a fost și este întrebuințată de aceștia ca instrument politic. Organizațiunea ei trebuie astfel transformată ca ea să fie sustrasă pentru totdeauna nu numai influenței Partidului Liberal, dar în genere oricărei influențe politice a partidului dominant", scria, în 1918, șeful Administrației Militare Germane din România, colonelul Schwartz Koppen.
Nu există un război între Guvernul României și Banca Națională a României (BNR), astfel că nu este nevoie de o mediere între cele două instituții, în condițiile în care Ministerul Finanțelor și BNR colaborează, fără ca asta să însemne inexistența unor critici, a declarat marți ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Megdet Rahimkulov și fiii săi dețineau cumulat, la finalul anului trecut, 8,48% din capitalul OTP și 8,57% din drepturile de vot, familia fiind al doilea cel mai mare acționar, după MOL. Rahimkulov a început să cumpere acțiuni la OTP în 2006 și a ajuns, în 2008, să dețină peste 10% din bancă, moment în care autoritățile din Budapesta au intervenit. Bloomberg, luna trecută: miliardarii ruși de pe lista Trezoreriei au început să resimtă presiuni, un rus este îngrijorat că o tranzacție cu parteneri străini poate cădea. BNR a confirmat informația Profit.ro că se opune ca grupul ungar să cumpere Banca Românească, invocând un secret profesional.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat joi un curs de referință de 4,5750 lei/euro, în creștere cu 0,14% față de cotația precedentă și nivel maxim din 7 iulie, pe o tendință regională, de depreciere a monedelor emergente în raport cu pricipalele valute.
Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 34,38 miliarde de euro la finele lunii noiembrie, în creștere cu 40 de milioane de euro față de octombrie, potrivit unui comunicat de presă al băncii centrale.
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a arătat, în deschiderea Growth Forum organizat de Profit.ro la BNR, că legislația actuală conține mai multe prevederi care permit clienților ce întâmpină probleme financiare să renegocieze contractele de credit. Isărescu a amintit că, la articolul 1492, Codul Civil prevede inclusiv posibilitatea dării în plată, cu acordul ambelor părți.